As dori sa va recomand o poveste scrisa de o foarte buna prietena si fosta colega, Oana cu ocazia martisorului.
Dana era lumina din ochii bunicilor. Fetiţa zglobie, zburdalnică, cu obrajii ca nişte mere coapte, era mereu în căutare de ceva nou.
Într-o zi, pe când se plimba pe lângă casă, observă nişte bieţi ghiocei, de-abia răsăriţi din pământul proaspăt zvântat după zăpada care se topise.
Ghioceii aveau sepalele încă strânse ca o umbrelă, însă culoarea lor albă amintea de pătura de omăt ce îi protejase atâta timp. Îţi era mai mare dragul să priveşti tufa de vestitori care îţi încărca sufletul de bucurie şi îţi ducea gândul la zilele însorite ce aveau să vină.
Fetiţa nu se putuse răbda şi rupse câţiva ghiocei pentru a-i face o surpriză bunicii. Cu floricele lipsite de vlagă, ea alergă în casă, bucuroasă că avea ce să îi dăruiască bunicii.
•- Bunico, uite am ceva pentru tine! Am o surpriză. Închide ochii şi întinde mâna.
Bunica o ascultă blajină şi întinse palma. Simţi atingerea fină a floricelelor. Deschise ochii şi spre surprinderea micuţei, bunica nu schiţă nici un zâmbet.
•- Nu te bucuri, buni? Uite ce frumoase sunt. Le-am luat să ţi le dau ţie. Le punem în pahar şi ele se vor face mai frumoase.
•- Nu, draga mea. Florile sunt frumoase în grădină. Tu le-ai rupt şi ele vor suferi, iar în final vor muri.
•- Buni, dar ele oricum mor şi în pământ.
•- Da, dar acum tu le-ai grăbit sfârşitul. Vei vedea ce se a întâmpla cu ele. Acum hai să le punem în apă.
Fetiţa nu credea în vorbele bunicii. Era convinsă că dacă vor da de apă, florile se vor deschide şi îi va încânta privirea bunicuţei. Le va schimba apa, le va pune la soare şi îi va demonstra mamei mari că nu se întâmplă nimic rău.
Zis şi făcut. Un pahar cu apă a fost adus în cameră, iar vestitorii primăverii îşi găsiră locul pe o măsuţă.
Fetiţa i-a urmărit o zi întreagă şi a fost nespus de fericită când spre după-amiază umbreluţa florilor s-a deschis.
Ziua trecu repede şi noaptea începu să îşi facă simţită prezenţa prin haina neagră ce o aşternu peste sat.
Dana, înainte de culcare, le făcu o vizită gingaşelor flori.
-Florilor, vă rog frumos să nu muriţi. Înfloriţi ca să îi arăt bunicii că nu am făcut un lucră rău.
Ghioceii o priviră trişti, cu florile închise, fiind conştienţi de moartea care se apropia şi totuşi le era milă de fetiţă. Se hotărâră să facă orice le stă în putere ca să reziste cât mai mult.
Aşa trecu o zi, două, trei şi iată că în ziua a patra sumbra prevestire îşi arăta colţii. Florile gingaşe începură să nu mai aibă aceeaşi putere, rochiţa fină de culoarea omătului începu să se păteze să se transforme într-o pânză îngălbenită parcă de vreme şi cu clopoţelul din ce în ce mai aplecat.
Fetiţa porni ca de obicei în inspecţia florilor. Când dădu cu ochii de ele, rămase înmărmurită. Florile erau aplecate în faţă de o durere din ce în ce mai mare care îi apăsa. Fugi în grabă în curte, acolo unde se aflau ceilalţi frăţiori ai ghioceilor. Aceştia erau veseli şi te întâmpinau cu faţa lor deschisă şi îţi bucurau sufletul. Ce contrast între cele 2 buchete. De-abia acum înţelese ce îi spuse bunica.
Începu a plânge şi o rupse la fugă în casă. Se postă în faţa paharului cu ghiocei şi îşi ceru iertare.
-Floricelelor, vă rog să mă iertaţi. NU am ştiut că veţi muri aşa repede. Eu doar vroiam să îi fac o surpriză bunicii. Nu am vrut să vă omor.
-Dragă fetiţă, noi te iertăm. Dar trebuie să faci ceva pentru noi.
Şi florile o traseră pe micuţă înspre ele şi îi şoptiră ceva la ureche.
Apoi micuţa porni în căutarea bunicii. O găsi, o luă de mână şi o duse afară.
-Uite bunico, de-acum înainte aici vei găsi cadoul de mărţişor. Voi avea grijă în fiecare an de ghiocei, îi voi uda aici şi nu îi voi mai rupe. Aşa vor avea putere ca în fiecare an în luna lui marte să ne vestească venirea primăverii.
Dana se aplecă înspre flori, le mângâie cu grijă şi le spuse:
- La anul veţi fi mai mulţi. Vă mulţumesc că m-aţi iertat şi vă promit că am să le spun prietenilor mei de la grădiniţă câtă putere aveţi ca să răzbateţi prin iarna lungă pentru a ieşi apoi din pământ şi să ne vestiţi venirea primăverii şi cât de uşor vă putem distruge noi.
