Designerul
Showing posts with label Oana Olar. Show all posts
Showing posts with label Oana Olar. Show all posts

Sunday, March 2, 2008

Darul de Mărţişor

As dori sa va recomand o poveste scrisa de o foarte buna prietena si fosta colega, Oana cu ocazia martisorului.

Dana era lumina din ochii bunicilor. Fetiţa zglobie, zburdalnică, cu obrajii ca nişte mere coapte, era mereu în căutare de ceva nou.

Într-o zi, pe când se plimba pe lângă casă, observă nişte bieţi ghiocei, de-abia răsăriţi din pământul proaspăt zvântat după zăpada care se topise.

Ghioceii aveau sepalele încă strânse ca o umbrelă, însă culoarea lor albă amintea de pătura de omăt ce îi protejase atâta timp. Îţi era mai mare dragul să priveşti tufa de vestitori care îţi încărca sufletul de bucurie şi îţi ducea gândul la zilele însorite ce aveau să vină.

Fetiţa nu se putuse răbda şi rupse câţiva ghiocei pentru a-i face o surpriză bunicii. Cu floricele lipsite de vlagă, ea alergă în casă, bucuroasă că avea ce să îi dăruiască bunicii.

•- Bunico, uite am ceva pentru tine! Am o surpriză. Închide ochii şi întinde mâna.

Bunica o ascultă blajină şi întinse palma. Simţi atingerea fină a floricelelor. Deschise ochii şi spre surprinderea micuţei, bunica nu schiţă nici un zâmbet.

•- Nu te bucuri, buni? Uite ce frumoase sunt. Le-am luat să ţi le dau ţie. Le punem în pahar şi ele se vor face mai frumoase.

•- Nu, draga mea. Florile sunt frumoase în grădină. Tu le-ai rupt şi ele vor suferi, iar în final vor muri.

•- Buni, dar ele oricum mor şi în pământ.

•- Da, dar acum tu le-ai grăbit sfârşitul. Vei vedea ce se a întâmpla cu ele. Acum hai să le punem în apă.

Fetiţa nu credea în vorbele bunicii. Era convinsă că dacă vor da de apă, florile se vor deschide şi îi va încânta privirea bunicuţei. Le va schimba apa, le va pune la soare şi îi va demonstra mamei mari că nu se întâmplă nimic rău.

Zis şi făcut. Un pahar cu apă a fost adus în cameră, iar vestitorii primăverii îşi găsiră locul pe o măsuţă.

Fetiţa i-a urmărit o zi întreagă şi a fost nespus de fericită când spre după-amiază umbreluţa florilor s-a deschis.

Ziua trecu repede şi noaptea începu să îşi facă simţită prezenţa prin haina neagră ce o aşternu peste sat.

Dana, înainte de culcare, le făcu o vizită gingaşelor flori.

-Florilor, vă rog frumos să nu muriţi. Înfloriţi ca să îi arăt bunicii că nu am făcut un lucră rău.

Ghioceii o priviră trişti, cu florile închise, fiind conştienţi de moartea care se apropia şi totuşi le era milă de fetiţă. Se hotărâră să facă orice le stă în putere ca să reziste cât mai mult.

Aşa trecu o zi, două, trei şi iată că în ziua a patra sumbra prevestire îşi arăta colţii. Florile gingaşe începură să nu mai aibă aceeaşi putere, rochiţa fină de culoarea omătului începu să se păteze să se transforme într-o pânză îngălbenită parcă de vreme şi cu clopoţelul din ce în ce mai aplecat.

Fetiţa porni ca de obicei în inspecţia florilor. Când dădu cu ochii de ele, rămase înmărmurită. Florile erau aplecate în faţă de o durere din ce în ce mai mare care îi apăsa. Fugi în grabă în curte, acolo unde se aflau ceilalţi frăţiori ai ghioceilor. Aceştia erau veseli şi te întâmpinau cu faţa lor deschisă şi îţi bucurau sufletul. Ce contrast între cele 2 buchete. De-abia acum înţelese ce îi spuse bunica.

Începu a plânge şi o rupse la fugă în casă. Se postă în faţa paharului cu ghiocei şi îşi ceru iertare.

-Floricelelor, vă rog să mă iertaţi. NU am ştiut că veţi muri aşa repede. Eu doar vroiam să îi fac o surpriză bunicii. Nu am vrut să vă omor.

-Dragă fetiţă, noi te iertăm. Dar trebuie să faci ceva pentru noi.

Şi florile o traseră pe micuţă înspre ele şi îi şoptiră ceva la ureche.

Apoi micuţa porni în căutarea bunicii. O găsi, o luă de mână şi o duse afară.

-Uite bunico, de-acum înainte aici vei găsi cadoul de mărţişor. Voi avea grijă în fiecare an de ghiocei, îi voi uda aici şi nu îi voi mai rupe. Aşa vor avea putere ca în fiecare an în luna lui marte să ne vestească venirea primăverii.

Dana se aplecă înspre flori, le mângâie cu grijă şi le spuse:

- La anul veţi fi mai mulţi. Vă mulţumesc că m-aţi iertat şi vă promit că am să le spun prietenilor mei de la grădiniţă câtă putere aveţi ca să răzbateţi prin iarna lungă pentru a ieşi apoi din pământ şi să ne vestiţi venirea primăverii şi cât de uşor vă putem distruge noi.

Sunday, December 2, 2007

Povestea Bradutului

Va propune o poveste scrisa de o draga prietena, asta pentru ca tot suntem in acea perioada a anului in care toti ar trebui sa fim mai buni, insa e si acea perioada a anului in care mii de braduti sunt taiati dupa care , cei mai “norocosi” dintre ei ajung in casele noastre, iar pentru o scurta perioada de timp sunt in centrul atentiei noastre. Ei sunt simbolul craciunului, insa vor fi imediat uitati si aruncati la gunoi cand, aceasta perioada trece.

Consider ca viata acestor braduti nu ar trebui sa se sfarseasca odata cu terminarea sarbatorilor de iarna. In loc de bradutii taiati, a caror viata se termina asa timpuriu, am putea inchiria braduti plantati in ghivece, braduti care odata cu terminarea sarbatorilor vor fi dusi inapoi in padure unde vor trai in continuare, astfel incat, ne putem bucura de frumusetea lor si anul urmator.

Va doresc o lectura placuta.

Povestea brăduţului

de Oana Olar

Trecuseră în sfârşit sărbătorile de iarnă şi m-am decis să stric brăduţul şi să-l duc la gunoi. Începea să se scuture şi nu aveam chef de măturat în fiecare zi.

Mă bucurasem de Crăciun de frumuseţea şi mirosul bradului şi socoteam că îmi era de ajuns. Zis şi făcut.

Am ieşit din scara blocului şi m-am îndreptat spre ghena de gunoi. Afară începuse să ningă cu fulgi mari ce se roteau în căderea lor ca nişte steluţe jucăuşe.

În jurul ghenei, o grămadă de brazi. Zăceau acolo, rupţi, dezpodobiţi, uscaţi , ca vai ş-amar de ei.

Am aruncat şi eu brăduţul meu şi am dat să plec.

Uitaţi-vă la ei cum ne aruncă! Strigase un brăduţ aflat acolo de mai demult.
În acel moment mi s-a părut că am auzit ceva. M-am uitat în stînga… nimic. M-am uitat în dreapta …nimic. Eram doar eu pe stradă. Mi-am zis… că poate oi fi visat. Dau să merg înspre bloc, cînd aud din nou:

Nici nu le pasă că noi murim. S-au bucurat câteva zile şi apoi ne distrug, ne aruncă fără milă.
De data asta era adevărat. Auzisem clar şi desluşit. Mă uit înspre ghenă şi îl observ pe cel revoltat.

Ne împodobesc cu tot felul de globuri, beteală, ciocolată, se bucură în seara Crăciunului şi apoi ne aruncă! Îi ţinură unisonul ceilalţi.
Am hotărît să intru în scara blocului şi să ascult discuţia brăduţilor.

Să vă povestesc cum am ajuns eu aici! Când eram doar o micuţă sămînţă,o rafală de vânt m-a aruncat din căsuţa unde locuiam (din conul mamei). Şi m-a purtat pe sus, printre nori, m-a plimbat prin păduri şi m-a aşezat întâi pe o câmpie. Dar mie nu mi-a plăcut acolo. Era prea mult soare, nu îi mai aveam alături pe fraţii mei, brăduţii. Sufeream şi l-am rugat pe vânt să mă ducă în altă parte, mai sus, lângă prietenul meu molidul.
Vântului i s-a făcut milă de mine şi mi-a ascultat ruga, Astfel am ajuns la noua mea casă, Aici, în condiţii prielnice am crescut mare şi m-am făcut voinic. Eram fala pădurii. Lumea venea să se plimbe, să profite de iarba verde şi se minuna când mă zărea. Au trecut anii şi eu mă întăream mereu.
Însă în iarna asta, s-a întamplat tristul eveniment. Un copil a venit în pădure cu tatăl său să îşi aleagă un brăduţ de Crăciun. S-au plimbat ei ce s-au plimbat şi cînd au dat cu ochii de mine, am ştiut că mi-am găsit sfîrşitul.
Copilul a strigat:
Tati, tati, pe ăsta îl vreau! Am să îi pun multe globuri şi am să îl fac frumos, iar Moş Crăciun îmi va aduce multe daruri.
M-au tăiat fără milă şi m-au lăsat atât de micuţ încît să pot intra în casa lor. Apoi m-au îmbrăcat în haine de sărbătoare. Eram într-adevăr frumos şi eram din nou mîndru de mine. Mă făleam seara în geam cu beculeţele şi bogăţia mea. Dar după câteva zile, au început să îmi cadă frunzuliţele şi pe oameni i-am deranjat. Au hotărât să mă arunce la gunoi. Le-am fost de folos atât cât au avut nevoie de mine. Restul… nu mai contează! Îşi încheie brăduţul povestirea.
Am urcat în grabă scările, am intrat în casă şi m-am dus la fiul meu şi i-am spus:
La anul, fiule, vom merge şi vom lua un brăduţ artificial.
Dar de ce, tăticule?
Pentru că şi acela poate fi frumos, la fel de furmos ca şi unul din pădure. Dar mai ales acela nu va suferi când va fi tăiat şi adus în casă pentru ca mai apoi să fie aruncat la gunoi. Îl vom putea păstra mai mulţi ani, nu va face mizerie, iar farmecul Crăciunului va fi la fel.
Însă vara, cînd vom merge la plimbare ne vom putea buucra de umbra pădurii, de aerul curat, de cîntul păsărelelor şi vom fi mai bogaţi.
Ochii copilului se umplură de lacrimi. A înţeles de ce îi spusesem aceste lucruri şi ştia că aşa va fi mai bine.