Designerul

Tuesday, May 22, 2007

Tuning Show la Oradea


Toata lumea minte.

Unii o fac intentionat, alti o fac inconstient sau din simplul motiv ca e mai simplu decat a spune adevarul. Toti au un motiv. A mintii e uman. Incercam astfel sa impresionam pe cei din jurul nostru, sa ne sustragem responsabilitatilor, sa inlaturam vina pe care o avem sau nu. Insa toti mintim dintr-un motiv anume. Unele minciuni pot fi salvatoare altele in schimb pot distruge. Insa in final toti mintim. E mai simplu asa. Ne complacem in aceasta situatie. Ii mintim pe cei pe care ii iubim, ii mintim pe cei pe care ii uram chiar si pe noi ne mintim, constienti sau nu. In final rezultatul e acelasi. Cu totii mintim. Pare dur nu-i asa ? Insa, sa judecam un pic la rece si macar o data, daca putem, sa fim cinstiti. Sa recunoastem ca in final cu totii facem acelas lucru. MINTIM

Noapte.

E liniste. Nimic nu se intampla. Simti ca ceva nu este in regula insa nu sti ce anume. E o senzatie care nu poate fi definita. Fiecare celula a corpului tau daca ar putea ar urla. E intuneric. E liniste.
Astepti minunea care pare sa nu apara. Ridici privirea insa nu vezi nimica. Esti mic si neinsemnat. Incerci sa te te linistesti. Insa realizezi ca, defapt, nu ai un motiv pentru care ai fi agitat si totusi... E liniste. In departare parca vezi ceva. O lumina, care defineste vag o silueta. Imaginatia iti joaca feste. Vezi forme carora le atribui tot felul de … E liniste.
Respiri adanc. Realizezi intr-un tarziu ca nu se mai aude absolut nimic. E o liniste iesita din comun. Ridici privirea. Pentru o fractiune de secunda zaresti din nou acea lumina stranie in noapte. Incetul cu incetul reusesti sa deslusesti siluetele de pe cer. Sunt nori negrii. Realizezi in clipa aceea ca inevitabilul e aproape. Simti cum grad cu grad temperatura scade. Poti chiar simti umezeala aerului din jurul tau. E liniste.
Brusc o lumina se zareste iara. La scurt timp un zgomot infundat sparge tacerea noptii. Acum nu mai ai nicio scapare. Esti singur in noapte departe de orice adapost. Intr-un tarziu te resemnezi cu ideea.... Nu mai ai nicio scapare. O ultima lumina in noapte.... Un bubuit infundat, pe urma o linistea ireala. Brusc, cerul incepe sa planga. Picaturi mari de apa se preling pe obrazul tau. E ceea ce asteptati de atata timp. PLOUA. Esti liber, pamantul rasufla usor. Esti singur in noapte iar cerul iti ofera un spectacol de lumina doar pentru tine. Nu mai conteaza nimic. Respiri, traiesti, esti liber.

Sunday, May 20, 2007

Dani's on the Blog

Dublul debut a colegului Dani.
Se pare ca virusul blog-ului a mai facut o victima. In acelas timp apreciez si aparitia primul articol publicat in cotidianul ProSpor.
Bafta multa pe viitor si multe articole interesante.


Thursday, May 17, 2007

Wednesday, May 16, 2007

Designer de 7Plus ... episodul 2

A doua aparitia in 7 Plus a designerului.

Eu am ales! Tu?

Nu stiu daca e ceea mai buna alegere insa e alegerea mea. Nu am lasat pe nimeni sa decida cum si ce imi este mai bine. Sunt convins ca nu Basescu este solutia pentru un viitor mai stralucrit insa stiu in acelas timp ca pe moment nu exista unul care sa fie mai mai bun ca el. E omul potrivit, la timpul potrivit. Nu pot accepta ca cel pe care l-am ales acum ceva ani in urma sa fie demis, doar pentru ca, 322 de persoane asa doresc. Daca erau corecti atunci intrebau poporul inca de la inceput si lucrurile probabil ca ar fi decurs intr-un mod total diferit. Dar nu au facut-o.
Deci, eu spun NU pe 19 mai. Esti liber sa faci si tu la fel, iar daca nu esti deacor cu mine atunci voteaza DA, tot ce iti cer e sa fie decizia ta, nu a altora. Asta inseamna democratie.


Brasov Classic Rally 2007


Nu doresc sa fiu funny


Nu vreau sa ma consideri funny, eu stiu ca pot fi. Nu vreau sa ma consideri genial, insa nu ma poti considera nici prost, chiar daca prefer cateodata sa las senzatia ca as fi. Fi tu ala desteptu', daca poti. Nu vreau sa te plac, daca pana acuma nu te-ai putut face placut. Nu vreau sa imi fi prieten, daca nu ai nicio scuza buna pentru faptul ca nu esti pana acuma.
Vreau sa crezi ca sunt un visator, inconstient, indiferent. Fi tu cel care umbla cu picioarele pe pamant. M-am saturat sa gandesc pentru tine, fa bine si invata sa o faci pe cont propriu.
Urasc prostia, incompetenta si nesimtirea. Nu am de gand sa fiu modest, ce e al meu e bine pus de o parte. Nu incerca sa ma intelegi, sunt un neinteles si asta voi fi mereu pentru tine.
Cine ma iubeste stie de ce o face si sunt sigur ca o face neconditionat.
Daca nu am rabdare cu tine, mai mult ca sigur, problema e in tine, nicidecum in mine. Priveste-ma in ochi si spune-mi ce ai pe suflet, fara ocolisuri. In cele mai multe cazuri nu ai curajul sa o faci. Esti un las.
Nu vreau sa fiu mediocru, eu sunt mai bun de-atata. Sunt amuzant daca am cu cine.
Consideri ca egoul meu e cam mare? Si eu sunt mare. Te deranjeaza?
Nu ma intereseaza de ce zici, faci si mai ales de ce gandesti. In schimb ma intereseaza modul in care gandesti.
Vrei sa stam de vorba? Sa discutam despre asta?
Ai probleme acasa cu ai tai? de sanatate? asa si? pentru simplul motiv ca te consideri om ar trebui sa imi pese? Gresesti enorm.
Sunt ceea ce tu nu poti sa fi. Sunt un ecou, un sop sunt o naluca.
Tu vezi doar negru si alb eu vad rosu, galben, verde, albastru. Tu vezi ansamblul eu vad detaliul, ceea ce face ca tu, sa fi altfel decant mine.
Gandes-te! Viseaza! SIMTE ! si lasa speranta celor care nu au curajul si taria sa o faca.
Unde tu vezi un pahar pe jumate gol eu vad unul pe jumate plin. Sunt un optimist si ce daca, ce bine ca lumea e plina de realisti. Acum te las. Reflecta la tot ce
ti-am spus, esti instare de asta?

Tuesday, May 15, 2007

O picat Orange-ul!



O picat Orange-ul. Nimic spectaculos in asta daca nu ai avea nevoie de mobil ca sa poti comunica, pornind de la ideea ca ti-ai luat mobil pentru a-ti face cancer la creier sau plamani sau pe unde mai faci (conform miturilor care circula pe net si nu numai) si nicidecum pentru a comunica. Intrebarea mea e: pe mine cine ma despagubeste pentru lipsa serviciului pentru care platesc? Raspunsul aproape vine de la sine: in Romania de la nimeni. Poti depune o plangere la OPC insa cu aia ramai.

Pana una alta sun la numarul "orangilor" de pe sit-ul lor, iar dupa un lung asteptat (pe semne ca nu eu sunt singurul in tara asta care are aceasta problema) imi raspunde o voce blajina si imi explica cu o seninatate aproape inumana, ca: stie de problema (ma intreb de unde?!?) si ca momentan nu au reusit sa localizeze sursa defectiuni, insa, partea pozitiva (daca exista asa ceva) e ca poti apela la serviciul de urgenta 112 fara nicio problema.

Au trecut mai bine de 5 ore ... am semnal full la mobil insa aparent de 5 ore vorbesc intruna (ma intreb cu cine) din moment ce suna ocupat non stop.

Inchei aici cu speranta ca poate odata o sa intram si noi in normal, iar asemenea probleme vor fi si despagubite de furnizorul de servicii, sau poate nu.