Inca de la inceput as dori sa specific un lucru. Trebuie stiut ca la noi in firma e "bataie" pe scaune, nu pentru ca nu am avea destule, ci pentru simplul motiv ca ele, emigreaza de la un om la altul, de la un departament la altul.
Totul a pornit inca de vineri, cand, ca orice om "normal" care vine la "scarbici" a "dorit" sa isi inceapa programul artistic... Surprize, surprize!
Ce sa vezi, nu nu pe Andreea Marin Jr. sau cum o mai cheama acuma ci, gramada de scaune, traumatizate (ba cu spatarul dus, ba cu rotzi lipsa, etc) adunate la biroul meu. Acuma eu mi-am dat seama din prima ca nu e opera lui Mos Craciun, deoarece: 1- nu eram in decembrie; 2- lipsea bradul; 3-. nu sunt eu cel mai cuminte copil si 4- el nu aduce jucarii stricate.
Nici o problema, mi-am zis, plec la vanatoare prin firma si imi recuperez scaunelul, care, mic si naiv ce era, a plecat probabil cu un strain.
Cautarea nu a fost in zadar, era de partea cealalta a biroului, sub fundul ficei unei colege care sta prin firma cam 2 hai 3 ore pe zi. In imensa mea nesimtire am invitat-o pe respectiva sa isi ridice fizicul de pe al meu scaun si sa si-l aseze pe un altul. N-ai sa vezi... ea nici nu se clintea. La care, probabil, instinctul mamei a carei pui era in pericol a functionat, bag eu de seama din moment ce ea, mama puradicii a aparut de unde nici nu te gandeai. Si a inceput sa imi spuna ca respectivul scaun era in posesia ei de secole, ca era inca de cand era bunica fata, ba poate chiar si Decebal a stat pe el, deci nu are cum sa fie in posesia mea, chiar daca arat ca o ruina de pe vremea lui Decebal.
OK... in cazul asta am renuntat ...cum sa te pui tu simplu designer inpotriva morilor de vant (doamne ce rau pot fi ....sau?).
Asa ca vineri am stat pe ce am apucat.
Insa a venit si ziua de luni. Probabil ca de la raceala pe care si azi o am (marti) am avut un moment de revelatie. Daca nu imi pot recupera puiul pierdut de la coleguta, ce ar fi daca as adopta nu unul ci doua scaune care nu sunt marcate, sunt marginalizate, sunt excluse din societate doar pentru ca le lipseste rotizele, sau au spatarele duse. Zis si facut.
Pasul unu: da-te bine pe langa secretara firmei care are in posesie un bucata surubelnita.
Doi: dupa ce intri in posesie cauta donatori de organe (evident tot din randul celor cu sechele).
Trei: dupa ce verifici compatibilitatea apuca-te de operatie.
Patru: dupa ce am reusit reconditionarea a doua bucati de scaune, le-am adoptat, le-am inmatriculat asa ca acuma nimeni din firma, nici macar JK nu poate spune ca acele scaune sunt ale lor.
Poate unii se intreaba de ce tocmai doua scaune si nu unul singur. Raspunsul este unul simplu si logic. Deoarece stau de doua ori mai mult la firma ca un om normal, deoarece stau la doua calculatoare si ar fi nedrept sa marginalizez unul din ele si nu in ultimul rand deoarece pot.
Asa ca, dragi colegi care suferiti de lipsa de scaune... adoptati unul si reconditionati-l, iar pe urma marcati-l ca altii sa nu vi-l confiste.
Traiesc intr-o tara de basm, in care totul pare perfect, fara griji, fara probleme. Daca prin nu se stie ce, necurata cale se iveste o problema, de unde nici nu ai gandi, atunci avem un talent si o metoda unica de-a o rezolva. Aceasta cale ne este specifica si este intiparita in ADN-ul nostru. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, desi presimt ca, unii se vor ataca, insa cred, ca nu gresesc, cand spun ca Romania e locuita de PITZIGOI si STRUTZI.