Toată lumea ştie că românii se cred experţi în trei domenii: politică, fotbal şi muzică. Dacă primele două sunt cum sunt şi românii dau semne că vor să facă ceva să le iasă în sfârşit bine, ei bine, în cazul muzicii exista şanse reale în acest sens, cu menţiunea că ar trebui să ne încurajăm talentele.
Scena muzicală românească descoperă şi redescoperă "vedete" zilnic, pentru cei din generaţia tânără multe dintre melodiile "recente" părând descoperiri ale interpreţilor. Aici au dreptate, pentru că şi la noi, ca peste tot în lume, de altfel, a apărut moda realizării de coveruri. Pentru cei neavizaţi, acestea sunt preluări ale unor melodii deja existente, dar într-o altă manieră. Este, de asemenea, cunoscut că singurul cover unanim recunoscut ca fiind mai bun decât orignalul aparţine formaţiei Guns'n Roses, care a reluat piesa lui Bob Dylan „Knokin' On Heaven's Door” şi a transformat-o într-un hit. Revenind pe plaiurile mioritice, nu putem să omitem faptul că ai noştri compozitori tind tot mai mult să se inspire, mai mult sau chiar în totalitate, din muzica occidentală, cele mai evidente exemple fiind cel al "micului Mozart" şi al manelistului Costi Ioniţă, care de multe ori şi-au însuşit meritele altora. Rămânând pe teritoriul "minat" al manelelor, aceste aşa-zise "cântece" reprezintă o ameninţare la adresa intelectului şi, de multe ori, o insultă la adresa acestuia. De cele mai multe ori, versurile se limitează la o înşiruire de "realizări" şi îndemnuri la creşterea „cifrei octanice” din sânge, care, odată realizată, nu poate decât să ucidă neuronii ascultătorilor care se arată încântaţi de "liricitatea" melodiilor. Cu toate acestea, peisajul muzical românesc are şi valori incontestabile. Câţi dintre noi se pot lăuda cu "realizarea" neparticipării la niciun concert al unor formaţii ca Phoenix, Cargo sau Iris, trupe care au reuşit să fie apreciate de atâtea generaţii de tineri şi nu numai. Nu neg valoarea tinerei generaţii, prin reprezentanţi ca Activ sau DJ Project, care au reuşit să depăşească, bucurându-se de un real succes, graniţele prin muzica pe care o promovează şi care, prin stilul adoptat, sunt auziţi în aproape toate cluburile din ţară. Dar în muzica autohtonă şi-a făcut loc o nouă "specie", care se bazează pe mottoul "nuditatea vinde", pe care am putea-o numi: "de plastic". Asta, pentru că mizează mai mult pe aspectul fizic şi expunerea acestuia, decât pe talent şi pe melodile din repertoriu. Spre binele muzicii româneşti, sper ca această etapă să se încheie cât mai curând, iar aceşti exhibiţionişti să renunţe la obiceiul de a cânta, păstrându-l pentru... când sunt sub duş.
Un articol de Valentin TEUCA
No comments:
Post a Comment